Într-una dintre săli, manuscrise. Cel mai vechi era de secol 9. Multe de secol 14 sau 15. O camera adăpostea Biblia la 36 de rânduri a lui Gutenberg, a doua biblie tipărită. Toate acestea sub un geam de sticlă, prin care zăream textura pergamentului, vinișoarele și cât de translucid este, cât de bine prelucrat pe ambele părți ale pieii de animal și cât de fin este desenul. Am stat cu nasul aproape lipit de vitrina în care erau expuse. Am admirat imperfecțiunea lor, am văzut urma mâinilor celor ce au creat operele.
Antwerpen, Muzeul Plantin-Moretus

O mână de caligrafi și pasionați de scris, adunați din toate colțurile lumii la un curs de caligrafie, aplecați peste masa lungă, uimiți de perfecțiunea literelor scrise cu pana. Ein gute Ordnung, Johann Neudorffer. O copie pe pergament, cu cerneală ferogalică. Pe alocuri literele sunt mâncate de acid, au rămas doar contururile decupate. Câteva ornamente delicate în aur se aștern peste anumite litere. Pergamentul este incredibil de subțire, încrețit în multe locuri, iar noi dăm paginile încet, cu pioșenie și recunoștință că putem avea sub ochi această carte manuscrisă. Am putea spune că e de o imperfecțiune magistrală, de aceea mi-a rămas în memorie pentru tot restul zilelor.
Veneția, Museo Correr

O ușă închisă, la care ne răspunde cu amabilitate portarul. Dăm buletinul într-o încercare plină de speranță. Suntem primiți, asta chiar este o surpriză foarte plăcută, dar ni se explică faptul că accesul la bibliotecă unde sunt cărțile manuscrise este permis doar pe bază de cerere, și doar pentru proiecte de cercetare. Iar tot ce este clasat nu poate fi văzut decât în format digital. Acolo se află Codex Aureus, cea mai importantă carte manuscrisă de la noi, executată în timpurile lui Charlemagne. Putem să îi vedem scanul perfect, de înaltă rezoluție. E la un click distanță doar.
Alba Iulia, Biblioteca Batthyaneum

Sunt câteva momente de grație care schimbă ceva atât de profund, încât poți pune oricând degetul pe ele în cronologia devenirii personale. Întâlnirile mele cu cărțile manuscrise din muzeele Europei mi-au așezat destinul. Și știu sigur că emoția din fața unei cărți vechi, expusă într-o sală de muzeu, poate schimba destinul măcar al unui copil. Întâlnirea cu admirabila imperfecțiune a geniului creator uman lasă urme care făuresc mai târziu drumuri importante în evoluția oricărui om. Perfecțiunea unei imagini scanate ireproșabil, pe care o găsim căutând pe Google, nu va genera nicicând trăirile și emoțiile profunde pe care le naște apropierea fizică de o operă de artă sau de o carte manuscrisă. Moartea senzațiilor ni se strecoară încet-încet, și ne bucurăm inconștienți de comoditatea cu care frunzărim săli întregi de muzee dând doar click. E atât de perfectă această găselniță, încât o uitâm în mai puțin timp decât am avut nevoie ca să o căutăm pe net.

Dar amintirile unei zile în care ți-ai tocit tălpile străbătând transpirat kilometri de muzeu, doar ca să adaști în fața unei lucrări sau a unei cărți pentru care ai bătut jumate de țară sau de lume ca să o vezi măcar o dată, imperfecțiunea acelei experiențe va sta cu tine cât vei trăi.
Nu suntem veșnici, și nici operele noastre nu rezistă la nesfârșit. Ce fărâmă se distruge fizic odată cu fiecare moment în care un om a respirat mirat în fața unei opere expuse se câștigă în nemurirea ei dusă mai departe de o emoție trăită și povestită. Imperfectă rezolvare. Dar perfectă e doar moartea.

(Toate fotografiile sunt făcute in Museo Correr, Venetia)