Bețișorul de tuș solid, pensula, hârtia și piatra. “Cele patru nestemate ale studiului” (The four treasures of the study, cum le numesc chinezii… in engleza).

Așa a început oficial aventura mea caligrafică. in 2010, acum 13 ani, în Germania. Studiam “communication design” cu o bursă Erasmus în anul II la Grafică. Profesoara – o specialistă în typography – începea lecția măcinând tușul solid pe piatra de caligrafie, apoi cu gesturi aproape ritualice așternea cu pensula lată niște semne uniforme, ritmice, pe hârtie. Și ne invita și pe noi să o urmăm. Erau cele mai frumoase cursuri pentru mine. Aș fi vrut să am așa ore zilnic. De altfel aveam teme, ni s-a spus că dacă studiem măcar 4 ore pe zi, putem deveni caligrafi. Mi-am zis atunci în gând că într-o zi voi ști mai multă caligrafie decât ea.

Din anul acela nu m-am oprit din scris.

Dar nu era primul an în care scriam. Primele litere le-am copiat la 4 ani dintr-un abecedar. Mă ajutau bunicii să descifrez, apoi m-a prins teribil activitatea asta și îmi plăcea să scriu sau să desenez. La școală căutam să văd cum scriu alți colegi, dacă găseam litere frumoase testam și eu să văd dacă le pot reproduce. Cel mai frumos scria un băiat, era mare sportiv fotbalist, isteț și cu un scris ireproșabil. Am admirat literele lui Răzvan toată școala generală.

Dar până să ajung la grafică, am făcut un ocol mai mare. O primă facultate (Relații Internaționale)
și o altă viată în marketing pentru telecomunicații. 15 ani cu esența scrierii: 0 și I.

De altfel un subiect pe care l-am abordat într-un curs trecut, despre sistemul binar al scrierii caligrafice. Cred că ar fi oportun să îl reiau.
În orice caz, în plin avânt la 36 de ani, am ieșit din viața corporatistă – deși urma să mai am o revenire scurtă – și m-am dus spre chemarea dintotdeauna: grafica. Așa am dat de scris, la cursul acela de la universitate din Germania.

Am studiat varianta Bologna full, diplomă, licență și doctorat, toate trei la Universitatea Națională de Arte București. Dar am fugit iar spre telecomunicații și senzori, spre Internet of Things, și m-am trezit în Malta cu un job. Acolo însă se căuta și profesor caligraf pentru un centru artistic de educație. Am aplicat și am obținut postul. Așa că am avut două joburi: unul în tehnologie, altul în artă. Nu era ceva nou, acasă fusesem și fotoreporter după program.

Primii 100 de cursanți la caligrafie i-am avut în Malta și apoi în Germania, unde m-am mutat tot cu un proiect în tehnologia senzorilor. Am predat cam 6 luni în afara tării, apoi mi-am retras ambasadele și am revenit în țară. Unde contextul a fost de așa natură că mi-am zis că de data asta mă țin de drumul de antreprenor, termin cu joburile la corporații și ridic Academia de Caligrafie. Și asta fac din 2018.

De foarte multe ori, primele cursuri pe care le predam aveau același ritual: tuș, pensulă, hârtie… Între timp oamenii nu mai au atâta răbdare, nu mai pot aștepta să vadă cum sub ochii lor se amestecă apa cu tușul solid frecat cu mișcări meditative pe piatră. Zgomotul acela, mirosul inconfundabil al tușului și timpul lent în care se năștea consistența ideală pentru scris a amestecului de pe piatră sunt privilegii de care nu toți mai au răgazul să se bucure.

Dar cine alege să o facă găsește cu siguranță răsplata pe placul inimii în cele patru comori vechi.