Am avut și eu porția mea în această zi în care sărbătorim scrisul de mână. Când exersez urmez sfaturile maeștrilor internaționali cu care am lucrat sau ale căror cărți le-am citit: fiecare exercițiu trebuie tratat cu atenție, seriozitate, o cantitate rezonabilă de critică constructivă. Sfatul este să fim blânzi cu noi în procesul de învățare, dar stricți cu rezultatul obținut. Doar dacă suntem sinceri în aprecieri avem șansa reală să progresăm. În niciun caz nu se recomandă “merge și așa”.

Cei care predau caligrafia ar trebui, dacă sunt cu adevărat specialiști, să fie drastici cu ei. Să își propună mereu un nivel mai înalt de măiestrie la care să muncească să ajungă, pentru ca apoi să îl depășească. Cei care acum încep să învețe tainele caligrafiei au nevoie de profesori care evoluează constant, de profesori care au, în momentul în care predau, un nivel mai mult decât decent al propriului meșteșug. Cel mai ușor arăți acest lucru prin lucrările proprii. Căutările unui profesor de caligrafie trebuie să fie constante. Un caligraf adevărat testează și stăpânește mai multe stiluri de scris. Doar așa poate înțelege cât mai mult din istoria și evoluția scrierii, pentru a fi la rândul său capabil să predea mai departe aceste informații absolut obligatorii.

Eu fac pledoaria specialiștilor, pentru că așa m-am educat, în acest spirit. Al permanentei perfecționări.

Arată-mi ce muncești tu, căutările tale caligrafice, și așa îmi dau seama dacă ești într-un demers de a deveni specialist adevărat. Ca orice maestru, un caligraf convinge prin calitatea propriilor lucrări. Și diversitatea lor. Cultura extinsă în caligrafie – dovedită atât în practica aplicată la propriul portofoliu, cât și în noțiunile teoretice predate – e la fel de necesară ca în orice alt domeniu, ba chiar o condiție sine qua non atunci când ai responsabilitatea de a preda.

Pe scurt, și în caligrafie este nevoie de specialiști. Și vă invit să îi căutați pentru a învăța de la ei, apoi să deveniți unul dintre ei dacă aveți chemare pentru arta scrisului.